Showing Page:
1/3
Povestea lui Harap-Alb
DE ION CREANGĂ
Ion Creangă este unul dintre marii clasici ai literaturii române. El a
contribuit esențial la dezvoltarea acesteia in 1877 prin scrierea
romanului autobiografic „Amintiri din copilărie”, a poveștilor și a
povestirilor. Opera „Povestea lui Harap-Alb”, publicată in revista
„Convorbiri literare”, este o „sinteză a basmului nostru și cel mai
frumos basm românesc” (Pompiliu Constantinescu).
Pornind de la modelul basmului popular, Ion Creangă
reactualizează „teme si motive de circulație universală cu o
vechime aproape mitică”, dar le organizează conform proprii viziuni.
Astfel, pe lângă trăsăturile speciei, apar și elemente de noutate ce
oferă textului caracter de operă cultă: umanizarea fantasticului, arta
narativă, umorul si oralitatea. Originalitatea lui Ion Creangă se
regăsește la toate nivelurile textului. Realismul are la bază
reflectarea realității.
În primul rând, autorul se dovedește inovator la nivel tematic peste
tema tradițională – lupta dintre bine și rău - , încheiată cu victoria
binelui. Creangă suprapune și tema inițierii, a destinului, conferind
astfel operei caracter de roman al formării, un bildungsroman.
Dincolo de eterna luptă dintre bine-rău, tema basmului vizează
condiția eroului care înainte de a deveni împărat trebuie să
cunoască și statutul de slugă, tocmai pentru a învăța să-și înțeleagă
supușii și să-și exercite responsabil puterea.
Două episoade sunt relevante pentru ilustrarea viziunii autorului din
perspectiva temelor: supunerea prin vicleșug (proba fântânii) și
demascarea răufăcătorului. Episodul coborârii în fântână dovedește
naivitatea fiului de crai. Răufăcătorul îl închide pe crăișor în fântână
și îi cere pentru a îl lăsa în viață să facă schimb de locuri, punându-l
să îi jure credință până când acesta va muri și iar va învia.
Showing Page:
2/3
2
În scena finală, eroul este înviat de către fata Împăratului Roș cu
ajutorul obiectelor magice (smicele de măr dulce, apă vie, apă
moartă), iar Spânul este ucis de cal, semn că inițierea s-a finalizat.
Creangă se depărtează de modelul popular prin faptul că răul a fost
eliminat, dar nu in totalitate, deoarece Împăratul Roș rămâne în
viață.
Conflictul interior este cel dintre un adult începător și voința de a
ajunge „crăișor luminat”. Conform citatului „era boboc în felul său, în
trebi de-astea”, Harap-Alb se maturizează pe parcursul basmului.
Conflictul exterior este din cauza celor două împărății care se aflau
la poli diferiți, într-o lume rea și plină de pericole.
În acest basm, viziunea asupra lumii este pusă în lumină prin
elemente de structură și compoziție.
La nivel structural, basmul respectă tiparul narativ al celor populare.
Situația inițială de echilibru este anunțată prin existența celor doi
frați: craiul și Împăratul Verde, care trăiesc departe unul de altul.
Dezechilibrul coincide cu lipsa unui moștenitor la tronul Împăratului
Verde, iar călătoria are scopul de a reface echilibrul. Aici, Creangă
inovează tema călătoriei prin tehnica racordului, a ramificației,
drumul devenind din ce în ce mai complicat.
O distincție dintre basmul popular și cel cult se face și la nivelul
formulelor tipice. De exemplu, formula de început „Amu... cică era
odată” este vizibil inovată. La fel, formula finală conține o
comparație dintre lumea basmului și cea reală, în care există
stratificare socială: „iară pe la noi, cine are bani, bea și mănâncă,
iar cine nu, se uită și rabdă.”
Realismul basmului este completat de o gamă simbolică imposibil
de imaginat într-o narațiune populară. Principalele simboluri din
acest basm sunt: podul, pădurea labirint, fântâna. Podul este locul
unde se desfășoară încercarea pusă la cale de către crai,
însemnând trecerea de la pământ la cer, de la starea omenească la
cele supraomenești, de la contingență la nemurire.
Un alt simbol important este pădurea, care poate fi privită și ca un
labirint, al cărui centru îl reprezintă ieșirea rezervată a inițialului,
Showing Page:
3/3
3
celui care în timpul încercărilor inițiatice se va arăta demn să aibă
acces la revelația misterioasă.
Un ultim simbol principal este fântâna, care este matricea
miracolelor transmutațiilor. Harap-Alb imprimă apei o mișcare
expansivă, iar Spânul una constructivă, iar în același timp o a doua
mișcare în interiorul fântânii este când se coboară Spânul în
fântână, eroul rămâne sus, dar când și el intră la rândul lui în puț, își
schimbă soarta în totalitate, devenind sclavul Spânului, de unde și
primește numele de „Harap-Alb”, aceasta însemnând „rob alb”,
dovedindu-se a fi un oximoron deoarece „harap” înseamnă negru,
rob.
Personajele operei sunt construite într-o manieră realistă, fiind
victime ale umanizării fantasticului, procedeu implementat de
Creangă în opera sa. Clasificarea personajelor sunt: eroul (Harap-
Alb), răufăcătorul (Spânul), donatorul care este un personaj
mistagog (inițiator) Sfânta Duminică, al cărei ajutor este dat numai
în urma trecerii probelor. Personajele adjuvente numite și „ajutoare”
sunt: calul, regina furnicilor, regina albinelor, turturica și cei cinci
tovarăși (Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă).
Personajul căutat este fata Împăratului Roș, iar falșii eroi sunt frații
mezinului.
Arta narativă este dată de stilul și de talentul prozatorului,
particularizate de oralitatea povestirii într-un ritm alert, narațiunea
prin dialog, umorul, jovialitatea (veselia) și erudiția paremiologică
(studiul de proverbe).
În concluzie, Ion Creangă exprimă o viziune profund inovatoare.
Plecând de la modelul popular, el creează o operă cultă de o
valoare incontestabilă.

Unformatted Attachment Preview

Povestea lui Harap-Alb DE ION CREANGĂ Ion Creangă este unul dintre marii clasici ai literaturii române. El a contribuit esențial la dezvoltarea acesteia in 1877 prin scrierea romanului autobiografic „Amintiri din copilărie”, a poveștilor și a povestirilor. Opera „Povestea lui Harap-Alb”, publicată in revista „Convorbiri literare”, este o „sinteză a basmului nostru și cel mai frumos basm românesc” (Pompiliu Constantinescu). Pornind de la modelul basmului popular, Ion Creangă reactualizează „teme si motive de circulație universală cu o vechime aproape mitică”, dar le organizează conform proprii viziuni. Astfel, pe lângă trăsăturile speciei, apar și elemente de noutate ce oferă textului caracter de operă cultă: umanizarea fantasticului, arta narativă, umorul si oralitatea. Originalitatea lui Ion Creangă se regăsește la toate nivelurile textului. Realismul are la bază reflectarea realității. În primul rând, autorul se dovedește inovator la nivel tematic peste tema tradițională – lupta dintre bine și rău - , încheiată cu victoria binelui. Creangă suprapune și tema inițierii, a destinului, conferind astfel operei caracter de roman al formării, un bildungsroman. Dincolo de eterna luptă dintre bine-rău, tema basmului vizează condiția eroului care înainte de a deveni împărat trebuie să cunoască și statutul de slugă, tocmai pentru a învăța să-și înțeleagă supușii și să-și exercite responsabil puterea. Două episoade sunt relevante pentru ilustrarea viziunii autorului din perspectiva temelor: supunerea prin vicleșug (proba fântânii) și demascarea răufăcătorului. Episodul coborârii în fântână dovedește naivitatea fiului de crai. Răufăcătorul îl închide pe crăișor în fântână și îi cere pentru a îl lăsa în viață să facă schimb de locuri, punându-l să îi jure credință până când acesta va muri și iar va învia. În scena finală, eroul este înviat de către fata Împăratului Roș cu ajutorul obiectelor magice (smicele de măr dulce, apă vie, apă moartă), iar Spânul este ucis de cal, semn că inițierea s-a finalizat. Creangă se depărtează de modelul popular prin faptul că răul a fost eliminat, dar nu in totalitate, deoarece Împăratul Roș rămâne în viață. Conflictul interior este cel dintre un adult începător și voința de a ajunge „crăișor luminat”. Conform citatului „era boboc în felul său, în trebi de-astea”, Harap-Alb se maturizează pe parcursul basmului. Conflictul exterior este din cauza celor două împărății care se aflau la poli diferiți, într-o lume rea și plină de pericole. În acest basm, viziunea asupra lumii este pusă în lumină prin elemente de structură și compoziție. La nivel structural, basmul respectă tiparul narativ al celor populare. Situația inițială de echilibru este anunțată prin existența celor doi frați: craiul și Împăratul Verde, care trăiesc departe unul de altul. Dezechilibrul coincide cu lipsa unui moștenitor la tronul Împăratului Verde, iar călătoria are scopul de a reface echilibrul. Aici, Creangă inovează tema călătoriei prin tehnica racordului, a ramificației, drumul devenind din ce în ce mai complicat. O distincție dintre basmul popular și cel cult se face și la nivelul formulelor tipice. De exemplu, formula de început „Amu... cică era odată” este vizibil inovată. La fel, formula finală conține o comparație dintre lumea basmului și cea reală, în care există stratificare socială: „iară pe la noi, cine are bani, bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și rabdă.” Realismul basmului este completat de o gamă simbolică imposibil de imaginat într-o narațiune populară. Principalele simboluri din acest basm sunt: podul, pădurea labirint, fântâna. Podul este locul unde se desfășoară încercarea pusă la cale de către crai, însemnând trecerea de la pământ la cer, de la starea omenească la cele supraomenești, de la contingență la nemurire. Un alt simbol important este pădurea, care poate fi privită și ca un labirint, al cărui centru îl reprezintă ieșirea rezervată a inițialului, 2 celui care în timpul încercărilor inițiatice se va arăta demn să aibă acces la revelația misterioasă. Un ultim simbol principal este fântâna, care este matricea miracolelor transmutațiilor. Harap-Alb imprimă apei o mișcare expansivă, iar Spânul una constructivă, iar în același timp o a doua mișcare în interiorul fântânii este când se coboară Spânul în fântână, eroul rămâne sus, dar când și el intră la rândul lui în puț, își schimbă soarta în totalitate, devenind sclavul Spânului, de unde și primește numele de „Harap-Alb”, aceasta însemnând „rob alb”, dovedindu-se a fi un oximoron deoarece „harap” înseamnă negru, rob. Personajele operei sunt construite într-o manieră realistă, fiind victime ale umanizării fantasticului, procedeu implementat de Creangă în opera sa. Clasificarea personajelor sunt: eroul (HarapAlb), răufăcătorul (Spânul), donatorul care este un personaj mistagog (inițiator) Sfânta Duminică, al cărei ajutor este dat numai în urma trecerii probelor. Personajele adjuvente numite și „ajutoare” sunt: calul, regina furnicilor, regina albinelor, turturica și cei cinci tovarăși (Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă). Personajul căutat este fata Împăratului Roș, iar falșii eroi sunt frații mezinului. Arta narativă este dată de stilul și de talentul prozatorului, particularizate de oralitatea povestirii într-un ritm alert, narațiunea prin dialog, umorul, jovialitatea (veselia) și erudiția paremiologică (studiul de proverbe). În concluzie, Ion Creangă exprimă o viziune profund inovatoare. Plecând de la modelul popular, el creează o operă cultă de o valoare incontestabilă. 3 Name: Description: ...
User generated content is uploaded by users for the purposes of learning and should be used following Studypool's honor code & terms of service.
Studypool
4.7
Trustpilot
4.5
Sitejabber
4.4